Tot ce scriu e pentru tine.

Bună, eu sunt fatacutigara și vreau să îți spun că tot ceea ce scriu e pentru tine.

Indiferent că te-ai gândit să citești rândurile astea pentru că mă cunoști sau pentru că vrei să mai critici ceva. Indiferent dacă te interesează sau pur și simplu te plictisești vreau să știi că cineva acolo sus și-a dorit să vezi asta.

   De ce ?  Păi, suntem la începutul unui nou an și nu vreau să vorbesc despre faptul că trebuie să lași în spate greutățile și nefericirea,v reau contrariul, să îți vorbesc exact despre greutăți și nefericire.

   Știu foarte bine că indiferent cine ești, ai avut în trecutul tău o serie se episoade nefericite în care nu mai știai ce să faci sau dacă să mai faci ceva. Ai avut zile și nopți în care nu găseai sensul vieții tale în lumea asta și poate una din zilele alea e chiar astăzi, dar nu uita că doar oamenii care riscă vor ajunge unde își doresc.

   Pentru toate acele momente eu vreau să te felicit. Nu pentru că le-ai avut, nu pentru că ai fost în culmea disperării, ci pentru că astăzi, acum și aici citești ceea ce eu scriu special pentru tine.Dacă ai ajuns să citești asta să știi că mereu voi fii aici să mă gândesc la oamenii care trec prin ceea ce treci tu și să scriu pentru a le aduce un zâmbet.

   E ciudat, nu-i așa?  Probabil ești o persoană care nu știe cine sunt și totuși ai găsit un mesaj care să ți se potrivească, sau poate că ești o persoană cu care discut zi de zi, dar căreia încă nu i-am spus  astea. Indiferent de poziția pe care o ai, tot ce scriu e pentru tine.Pentru că adevărații luptători au nevoie uneori de un moment în care să realizeze că nu sunt singuri.

   Scriu pentru un om care crede că nu o să poată trece mai departe. Scriu pentru un om care a plâns până nu a mai avut lacrimi.Scriu pentru un om care crede că nu o să îți găsească iubirea.Scriu pentru un om singur fără familie și prieteni. De fapt, eu scriu pentru un suflet. Un suflet ca al tău care a continuat să citească rândurile mele.

   La fel cum ai continuat să îmi citești cuvintele, așa te rog să continui să lupți cu viața, iar în momentul în care vei câștiga să nu uiți să te semnezi.Căci fiecare roman al bătăliilor sufletești poartă o semnătură unică.

   Tot ce scriu e pentru tine, pentru că știu că undeva în lumea asta sunt oameni la fel ca tine care împărtășesc aceleași greutăți. Eu mă număr printre oamenii ca tine, printre oamenii care au găsit puterea să reziste indiferent de situație. Pentru că nu ești singur. Nu știu exact prin ce treci sau cine ești,dar știu sigur că alături de tine mai sunt și alții. Alții care își duc bătăliile în tăcere și așteaptă pe cineva alături de care să lupte.

   Tot ce scriu e pentru tine, pentru că și eu la rândul meu am luptat alături de tine la un moment dat

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.