Ruine

Când lumea devine mare, tu să rămâi mic,
La întrebarea „ce simți?” să răspunzi: „nimic” !
Să laşi inima să pulseze în torace,
Să nu-ți întrebi sufletul ce mai face!

Să rămâi acelaşi schelet pe oase pictat,
Să-ți asumi fiecare lucru întâmplat.
Şi când vor întreba de tine, tu să rămâi rece,
În valea surzilor pe lângă care sunetul trece.

Şi când vor întreba de tine, tu să nu răspunzi,
În valea muților ce-ar vrea să îi auzi.
Şi când vor întreba de tine, tu să rămâi de piatra,
În valea orbilor care nu vor să vadă…
În ce hal a ajuns lumea în care trăim,
În ce fel am ajuns să ne disprețuim.

Şi când vor întreba de tine, spune-le să caute dreptatea,
Avertizează-i că dreptatea e soră cu moartea.
Spune-le că nu o pot găsi, ea se ascunde la mine.
Şi când vor întreba de mine, spune-le ca am ajuns ruine!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.