Monolog în oglindă

71102354_1123911611112884_1552900693507964928_n
Vremea a trecut de mult, cu toții alții vor să pară când glasul lor rămâne mut.
Nu știu, nici eu nu mai am glas când urlu noaptea la pereți
și nici secundele pe ceas, nici nori pe cer nu au rămas,
nici timp ca tu să mă mai ierți.
Îți cer iertare într-un timp în care timpul nu contează,
și vreau să înțelegi ce spun chiar dacă glasul nu-ți ghidează
pașii spre trăiri ciudate, pe care le trăiai cândva,
când priveai lumea de afară, dar lumea nu mai e așa.
Cu toții alții vor să fie când ei nu sunt de fapt nimic…
nu stiu, nici eu nu mă cunosc când umblu noaptea de nebun
și nici secundele pe ceas, nici nori pe cer nu au rămas
nici timp să înțelegi ce spun.
Îți cer iertare într-o lume în care lumea s-a pierdut
și vreau ca tu s-auzi ce zic, chiar dacă glasul îmi e mut,
căci iarăși urlu la pereți și greu îmi e să mai țin pasul
cu tot ce vreau să spun acum, știind că se oprește ceasul.
Ca oameni ne dorim schimbare, dar suntem mai reci și  mai goi,
încălziți puțin de soare ne dorim să vină ploi,
să avem apa să spălăm tot ce-am rostit și a fost murdar,
să putem vorbi din nou, dar să o facem în zadar.
Nu știu, al meu glas încă-i mut deși aud ce am de zis,
tu încă mă asculți cu patos, să-ți cer iertare am promis,
tu iartă-mă că urlu nopți și dimineți și zile-ntruna
mă uit la tine în oglindă, afară începe furtuna.
Era nevoie iar de mine să mă descarc în fața ta,
era nevoie de-o oglindă în ea să mă pot căuta,
să mă găsesc, să proiectez reflexii mii ce-or să dispară
îți cer iertare în oglinda, dar am s-o sparg chiar de-o să doară.
Să fiu și eu în ton cu lumea, în ton cu lumea de afară,
cu cei ce alții vor să pară când glasul lor rămâne mut
să fiu și eu în ton cu lumea, în oglinda să te uit.
Ai pornit furtuni în mine, furtuni deja mă inundau,
în ton cu lumea de afara, cu oamenii ce construiau
baraje să n-ajungă valuri să-i spele de greu, de păcat
ai pornit furtuni în mine, vreau să-ndrept ce-am provocat.
Am să mă-ntorc în timp și spațiu să sparg clepsidre la-ntâmplare,
am să mă-ntorc să te acopăr să nu-mi mai văd refexia care,
izolat de ce se-ntâmplă, mă va face muritoare
în clepsidre sparte cioburi, timpul se mai scurge oare?
În contratimp cu toată lumea, lumea care a trecut
am spart din nou bucăți din mine, zbuciumul a dispărut,
Vremea a trecut de mult, acum eu alții vreau să par doar ca să-mi aud glasul mut…

Mă uit la o oglindă spartă în care iarăși m-am pierdut.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.