Cu timpul devenim mai goi și umbra vrea să ne încurce, Clădim scări iluzorii din ploi, până la nori ele să urce, Să oprească într-un ceas târziu apa și vântul ce doboară… Memoria unui loc pustiu uitat în gând la ceas de seară.
Spre dimineață vrem uitarea ce șterge cu-n burete praful Așezat pe-un ceas în zare, ceas căruia nu-i merge acul. Opriți în timp suntem acum, acum când timpul în gol cade… O veșnicie e secunda, minutele se scurg cascade.
Cascade ce inundă minți cu o tulbure apă amară, Inundă locuri prea pustii uitate în gând la ceas de seară. Cu timpul devenim mai goi și umbra pare să dispară, Dispare în locuri prea pustii uitate în gând la ceas de seară.
Spre dimineață dorim pacea să potolească din tornade O veșnicie e secunda, minutele se scurg cascade… Inundă locuri prea pustii uitate în gând la ceas de seară, Cu timpul devenim mai goi, iar goliciunea ne omoară!
