Spre cer…

94324920_590065831854214_9014406793979232256_n
Astăzi m-am uitat la cer gândindu-mă la o persoană…
Printre amintiri pictate abstract ea mi-a rămas icoană.
N-am spus-o de multe ori, deși sufletul o simte
Încă-mi amintesc privirea ce-mi vorbea fără cuvinte.

Trecut-au anii, am înțeles cursul firesc al vieții,
De ce dispare luna când simte roua dimineții,
Cum ne fură toamna căldura și verdeața,
Cum ne îndreptăm spre cer trăindu-ne viața.

Astăzi m-am uitat la cer, iar cerul îmi zâmbea…
Printre lacrimi scurse șiruri, zâmbeam simțind ceva,
Simțeam aceeași căldură ca în copilărie
Când o priveam și o admiram neștiind ce-o să fie…

Și a fost așa cum a trebuit, noi ne naștem datori,
O viață ai, nimic mai mult, o viață pân’ la nori.
În minte mi-a rămas un lucru ce mi-l spunea atunci:
„Copilă, am să fiu cu tine oriunde o să te duci!”

Și am ajuns acum, sunt bine, simt că ești aici…
Adeseori mai am impresia, când scriu, că parcă-mi zici…
„Tu ești făcută pentru asta, știam încă de mult
Orice ai scrie în viață, citește-mi, eu ascult!”

Am să-ți citesc și am să te caut până am să te găsesc,
Nu ești aici, dar ești în cerul pe care îl privesc…
În amintire îmi ești pictură, artă în culori
Azi, însă, te mai am aproape doar când îți aduc flori.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.