Mă judecă prea multe poze prinse de timpul rece pe pereți
Trecutule, din viitor îți dau prezentul să mi-l ierți,
Să accepți ce a trecut, ce a trecut nu se întoarce
Azi mă judecă răspunsuri la întrebări ce nu-mi dau pace.

Un întreg ocean se îneacă în ochii stinși ai mării,
Prea multe amintiri abstracte, de ce nu le dăm uitării?
Acum mă văd cum număr pașii, mă aud, dar nu mă știu,
De ce am atâtea întrebări, de ce eu nu pot să fiu…
La fel cum sunt alți muritori căutând veșnicia,
Neînțelegând că oricât ai, în suflet îți stă sărăcia.
Ei sunt bogați, eu nu-s ca ei, n-am de-ale lumii efemere
Nu am durere în anii mei, am doar iubire de-mi vei cere.
Eu nu-s ca ei fără coloană, n-aștept deplinul să mă prindă,
Nici nu-mi închipui că sunt David, perfectul, privind în oglindă.
Eu nu aud, dar înțeleg, iar doar cine înțelege știe
Cum surd la lume poți să simți perfect a noua simfonie,
Cum poți să cauți în picturi chei spre uși ce nu există,
Dar nu vrei să înțelegi de ce lumea e goală și tristă.
Eu nu mă duc spre înainte, nu mă uit spre înapoi,
N-aștept să treacă timpul păcii doar să simt cum e-n război.
Eu nu-s ca ei, nu văd credința în ce se poate cumpăra,
Nu-i înțeleg de ce fac bine doar să se poată lăuda.
Eu multe nu le înțeleg, iar multe nu mă lasă în pace,
De ce de rău se tot vorbește, iar de bine doar se tace?
De ce am atâtea întrebări, de ce am gândirea diferită
Nu caut validări în oameni, prea mulți din ei nici nu merită.
Prea mulți sunt buni doar în speranța că atunci când vor fi judecați,
Răul lor lăsat în lume va dispărea și-or fi iertați,
Iar eu nu vreau să fiu ca ei, să-mi schimb reflexia în oglindă
De teama că tot ce am făcut într-o zi o să mă prindă.

Ma judecă prea multe poze prinse de timpul rece pe pereți
Iertarea e cu adevărat iertare doar atunci când poți să accepți
Că tot ce a trecut revine, iar ce revine nu mai trece,
În timp se află rezolvarea doar dacă lași timpul să plece.
_____
Astăzi pe perete-mi stă o veche poza înrămată
Gândul mi-l duce spre un loc ce doar în poze mi se arată.
Aș da orice să mă mai leagăn la umbra rece a unui tei,
Să fiu străină printre oameni, să fiu tot ce nu sunt ei!